Prima oprire recomandată este la Muzeul Aurului din Brad, deoarece aurul nativ ascuns pentru milioane de ani în adâncul pământului și-a găsit locul în vitrinele muzeului.
Pasul Buceş (725 m) este al doilea de pe traseu și cel mai spectaculos. Peretele de calcar de 300 de metri marchează trecerea în Țara Moților, iar frumusețea lui este protejată prin statutul de rezervație naturală. În diminețile răcoroase de vară un fenomen meteorologic interesant apare în acest loc. Aerul rece din nord traversează interfluviul și se condensează formând un val de ceață care se pierde treptat spre sud.
Roșia Montană se află la 21 de kilometri depărtare fiind unul din cele mai cunoscute așezări rurale din România datorită minereului aurifer care s-a exploatat de-a lungul miilor de ani din adâncurile munților. Muzeul Mineritului Aurifer de aici prezintă celor interesați o parte dintre galeriile folosite de romani.
Circuitul revine în Abrud, de unde continuă spre sud-vest peste Pasul Bucium (925 m). Valea Ampoiului este urmată pentru puțin timp până la intrarea în Zlatna, unde DJ 705 direcționează traseul spre Valea Mureșului prin Almașul Mare și peste ultimul pas montan, cel de lângă masivul vulcanic Breaza.
Stațiunea Geoagiu-Băi este un martor al activității vulcanice din Munți Metaliferi, apele termale fiind folosite în scopuri curative încă de pe vremea ocupației romane.
Ultima parte a călătoriei trece pe lângă Măgura Uroiului (DJ 107A) și prin Simeria. Parcul Dendrologic Simeria este locul ideal pentru ultima pauză răcoritoare și pentru o plimbare printre multitudinea de plante exotice și autohtone.
5 Aproximativ 2000 de plante autohtone şi exotice pot fi văzute la rezervația naturală Arboretumul Simeria. Encyclopedia Britannica clasează această rezervație pe locul 11 în lume şi 3 in Europa.